Serviciile noastre constau în pregătirea calculului de impozit pe profit și asistența în pregătirea declarațiilor și plăților de impozit pe profit, atunci când este necesară. În timpul colaborării noastre, accentul va fi pus pe:
- Principalele cheltuieli și venituri înregistrate de companie și tratamentul fiscal aplicabil.
- Amortizări și reevaluări fiscale (rezerve pentru reevaluări și impozitarea acestor rezerve).
- Provizioanele înregistrate de societate și tratamentul fiscal aplicabil (provizioane pentru creanțe neperformante, deprecierea stocurilor etc.).
- Alte deduceri specifice, cum ar fi: rezerva legală, elemente asimilate cheltuielilor.
- Stimulente fiscale: profitul reinvestit, creditul fiscal pentru sponsorizări, reducerea impozitului pe profit pentru menținerea sau creșterea capitalului propriu, deducere suplimentară pentru activitățile de cercetare și dezvoltare.
Analiza noastră se va baza pe (i) interviul/discuția cu contabilii societății cu privire la balanța de verificare (pentru a avea o mai bună înțelegere a tranzacțiilor înregistrate în fiecare cont) și (ii) documentele furnizate de entitate (balanța de verificare, registrul general, informații și documentație privind fiecare cheltuială/venit înregistrat și care face obiectul controlului nostru prin sondaj).
Serviciile se vor materializa în e-mailuri/scrisori de management, inclusiv zonele de risc care nu sunt incluse în calculul de impozit pe profit și recomandări pentru a diminua/elimina potențialele riscuri identificate.